Oferim asistenta specializata si solutii de restructurare extrajudiciare (out-of-court) si judiciare (in-court), echipa noastră de specialisti având o experienta solida in gestionarea cu succes de proiecte cu o complexitate ridicata pentru companii de top din diferite industrii.

Instrumente de restructurare:

  • Restructurare financiara
  • Restructurare operationala
  • Restructurare fiscala (OG6/2019)
  • Acord de restructurare (Legea 85/2014)
  • Concordat preventiv (Legea 85/2014)
  • Reorganizare judiciara (Legea 85/2014)

Suntem un partener de încredere in depășirea situațiilor de criza

Echipa noastră multidisciplinară, formata din consultanti de top (avocați, experți financiari si practicieni in insolventa), detine o experienta vasta in acordarea de servicii de consultanta integrata in domeniul pre-insolventei si insolventei, atat in favoarea debitorilor, având drept scop identificarea de soluții eficiente pentru reintegrarea societății în circuitul economic si protejarea intereselor acționarilor si organelor de conducere ale societății, cat si in favoarea creditorilor, in vederea maximizării gradului de recuperare a creanțelor.

Abordarea noastra:

Realizam analiza independenta a companiilor pentru identificarea cauzelor ce determina scăderi ale performanței sau situații de criza, precum si a opțiunilor ce pot fi avute in vedere pentru o redresarea de succes.

Fie ca vorbim de masuri de restructurare operationala (e.g. îmbunătățirea capitalului de lucru prin optimizare de procese, redefinirea termenilor comerciali, reducere de costuri) sau financiare (e.g. reașezarea expunerilor financiare, identificare de surse alternative de finanțare) asiguram suport specializat pentru revizuirea sau întocmirea planului de restructurare.

In măsura in care opțiunile de restructurare vizează soluțiile puse la dispoziție de cadrul legislativ de pre-insolventa, ne asumam cu succes rolul de Administrator de Restructurare sau Administrator Concordatar, experienta noastră însumând unele din cele mai complexe proiecte de restructurare, atat din perspectiva mărimii cat si a dificultății spetelor asociate.

In situația in care soluțiile si instrumentele puse la dispoziție de cadrul legislativ de pre-insolventa nu sunt suficiente pentru protecția debitorului si restructurarea afacerii, iar opțiunea este aceea de reorganizare in cadrul procedurii de insolventa, preluam rolul de Administrator judiciar sau consultant, punând la dispoziția partenerilor noștri soluții creative adaptate pentru atingerea cu succes a obiectivelor propuse.

Putem fi partenerul tau pentru restructurarea afacerii

  • Restructurare financiara

    In masura in care contextul permite abordarea unei solutii de restructurare extra-judiciara (out-of-court), cum ar fi restructurarea financiara, asistam companiile in vederea realizarii si implementarii planului de restructurare financiara.
    In acest sens, asistam companiile in vederea reasezarii obligatiilor financiare curente, renegocierea conditiilor actuale sau identificarea de solutii alternative de finantare.

  • Restructurare operațională

    Asistam companiile pentru a imbunatati performanta capitalului de lucru, analizam punctele critice pentru a identifica solutii rapide, pe termen scurt si lung, dezvoltam un plan de actiune axat pe optimizarea de procese, monitorizare, imbunatatirea termenilor comerciali si pe imbunatatirea lichiditatii.

  • Restructurare fiscală (OG6/2019)

    Acordam consultanta financiara si juridica companiilor care sunt in situatia de a restructura obligatiile fiscale in baza prevederilor OG nr. 6 / 2019.
    Avem experienta solida in:
    – realizarea planului de restructurare si testul creditorului prudent privat;
    – asistenta pe parcursul procesului de implementare si restructurare in relatia cu autoritatile fiscale;
    – monitorizarea si implementarea planului de restructurare.

  • Acord de restructurare (Legea 85/2014)

    Acordul de restructurare este procedura de prevenire a insolvenței, prin care debitorul își poate redresa activitatea prin achitarea totala sau parțiala a creanțelor afectate în baza unui plan de restructurare votat de creditorii ale căror creanțe sunt afectate.
    Initiator: exclusiv debitorul.
    Elemente cheie:
    – dificultate temporara a debitorului / nu este in insolventa;
    – restructurarea poate presupune restructurarea operațională si/sau financiara, valorificarea activelor, a întreprinderii ca ansamblu independent, reorganizarea persoanei juridice (fuziune sau divizare), modificarea structurii capitalului social;
    – debitorul pastreaza conducerea asupra afacerii;
    – se voteaza cu min. 30% din valoarea creantelor afectate;
    – perioada de implementare: 24 de luni cu posibilitatea prelungirii aditionale cu 12 luni;
    – este confirmat de judecatorul sindic, dupa verificarea conditiilor de legalitate.

    ProAdvisors sprijina companiile aflate in dificultate si creditorii acestora prin preluarea rolului si atributiilor de Administrator de Restructurare, oferind asistenta extinsa in ceea ce priveste analizarea starii de dificultate, asistenta pentru realizarea acordului de restructurare, asistenta in negocierea acordului de restructurare precum si monitorizarea implementarii.

  • Concordat preventiv (Legea 85/2014)

    Un alt instrument aflat la dispozitia societatilor aflate in dificultate, procedură judiciară de prevenire a insolvenței, prin care debitorul își poate redresa activitatea prin achitarea totala sau parțiala a creanțelor afectate în baza unui plan de restructurare votat de creditorii ale căror creanțe sunt afectate.
    Initiator: debitorul sau creditorul cu acordul debitorului.
    Elemente cheie:
    – dificultate temporara a debitorului / nu este in insolventa;
    – deschiderea procedurii suspenda executarile silite;
    – restructurarea poate presupune: restructurarea operațională si/sau financiara, valorificarea activelor, a întreprinderii ca ansamblu independent, reorganizarea persoanei juridice (fuziune sau divizare), modificarea structurii capitalului social;
    – debitorul pastreaza conducerea asupra afacerii;
    – se voteaza cu min. 30% din valoarea creantelor afectate;
    – perioada de implementare 24 de luni cu posibilitatea prelungirii aditionale cu 12 luni;
    – este omologat de judecatorul sindic, dupa verificarea conditiilor de legalitate.

    Specialistii nostri in restructurare, practicieni in insolventa membri UNPIR, isi asuma rolul si atributiile de Administrator Concordatar, oferind asistenta extinsa in ceea ce priveste intocmirea tabelului creditorilor, analizarea starii de dificultate, asistenta pentru realizarea ofertei de concordat si a planului de restructurare, asistenta in negociere, indeplinirea atributiilor de supraveghere a implementarii planului de restructurare.

  • Reorganizare judiciară (Legea 85/2014)

    In cazul in care instrumentele de restructurare si protectie puse la dispozitie de procedurile de pre-insolventa nu sunt suficiente, companiile se pot restructura in cadrul procedurii de insolventa prin reorganizare judiciara, procedura care se aplica debitorului in vederea achitarii datoriilor acestuia, totala sau partiala, conform programului de plata a creantelor din cadrul Planului de reorganizare.

    Echipa noastra de practicieni in insolventa detine o experienta deosebita in restructurarea in cadrul procedurii de insolventa, oferind servicii profesionale complete in acest domeniu, atat din pozitia de administrator judiciar, cat si in calitate de consultant de specialitate.

    Sprijinim debitorii si creditorii pentru elaborarea planului de reorganizare judiciară, testul creditorului privat prudent, reprezentarea în cadrul negocierilor privind angajamentele de plată, reprezentarea in cadrul negocierilor privind esalonarea datoriilor catre creditori, asistarea la valorificarea bunurilor în cadrul procedurii de insolventa precum si cu privire la orice alte aspecte necesare pentru reorganizarea cu succes a activitatii debitorului si reintegrarea acestuia in circuitul economic.

Consultati brosurile noastre privind serviciile oferite:
Broșură ProAdvisors - ro.Broșură ProAdvisors - eng.
Proadvisors
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.